Acum 15 ani, la primul contact direct cu societatea americană, primul lucru care m-a surprins cu adevărat neplăcut a fost importanța acordată discuției despre dreptul femeii însărcinate de a alege dacă duce sarcina la bun sfârșit sau dacă dorește întreruperea sarcinii. Născut la jumătatea anilor ’70 în România, vrând-nevrând am auzit tot felul de povești destul de neplăcute legate de această alegere, astfel încât consider că o societate civilizată nu poate alege altceva decât a lăsa drepturi depline femeii într-o astfel de situație. Dar convingerea mea nu ține numai de particularitățile contextului în care m-am născut și am crescut. Ea este determinată și de faptul că nu văd cum poate justifica cineva încălcarea dreptului asupra propriului corp pentru 49,6% din populația lumii.
Discutând de-a lungul timpului cu diferiți oameni despre această problemă, deseori mi-am susținut poziția argumentând că oponenții avorturilor nu se pot opri doar la interzicerea acestora. Dacă ei chiar cred că fătul este o persoană încă din momentul concepției, atunci derivă în mod logic că fătul trebuie protejat de acțiuni ale mamei/tatălui/altora care ar putea să îi provoace rău.
Fără a merge prea mult în amănunte, pentru că argumentul ar trebui să fie destul de clar, susțineam că oponenții avorturilor nu se vor opri aici ci vor încerca să verifice și să întrerupă/pedepsească cazuri în care femeia însărcinată fumează, consumă alcool, consumă droguri, conduce autoturisme depășind viteza legală, nu se duce la controlul ginecologic, nu mănâncă cinci porții de legume și fructe pe zi, alege să meargă în continuare la serviciu și tot așa.
Credeam atunci că îmi susțin argumentul printr-o exagerare grosolană. Până când am dat peste acest articol în New York Times.
(Rezumat pentru cei care nu vor să citească originalul: Alicia, 28 de ani, necăsătorită, însărcinată. La primul control prenatal, la care i s-a făcut și istoricul medical, a declarat că în urmă cu un an, înainte de a fi gravidă, a fost dependentă pentru o perioadă de Percocet, dar a scăpat singură de această problemă. Asistenta medicală care făcea istoricul medical nu a crezut-o, deși rezultatele analizelor ulterioare au arătat că Alicia nu mai avea substanța respectivă în sistem, și i-a recomandat să înceapă tratament cu Suboxone, un medicament folosit în tratamentul celor dependenți de opiați. Două săptămâni mai târziu un asistent social a vizitat-o pe Alicia și a avertizat-o că dacă nu reia de bunăvoie tratamentul cu Suboxone va fi obligată printr-o decizie a curții să ia acel medicament. Alicia a refuzat. Două zile mai târziu a fost arestată și apoi dusă în fața unui judecător unde i s-a refuzat dreptul de a avea un avocat și unde a aflat că statul deja numise un gardian legal pentru fătul ei de 14 săptămâni. Curtea a decis ca Alicia să fie închisă 78 de zile într-un centru de dezintoxicare. De vreme ce refuzul ar fi însemnat închisoare, Alicia a fost obligată să acepte această decizie.)
Am ajuns astfel în situația în care o femeie care a fost la un moment dat, înainte de sarcină, dependentă de un medicament, să fie arestată, judecată și apoi condamnată la un tratament pentru o problemă de care nu suferă, doar pentru că societatea consideră că drepturile unui făt de 14 săptămâni sunt mai importante decât drepturile unei femei.
Sigur, este un caz aparte, probabil că autoritățile au exagerat și probabil că nici Alicia nu a știut să se apere foarte bine. Dar, în primul rând nu trebuia să se ajungă la situația în care Alicia să fie nevoită să își justifice acțiunile, care nu aveau nicio relevanță pentru contextul sarcinii sale. Mai mult, dacă un caz de acest fel rămâne necontestat, el poate fi folosit în viitor drept exemplu, astfel încât celor care se opun avorturilor le va fi mai ușor să aducă astfel de cazuri la judecată.
Ajungem aici la lucruri pe care nu le înțeleg.
- Nu înțeleg de ce unii oameni nu pot trăi fără să își bage picioarele în viața altora. De ce trebuie statul (niște bătrâni albi și bogați) să decidă dacă o femeie păstrează sau nu sarcina și, mai nou, dieta ei pe perioada sarcinii?
- Nu înțeleg cum poți să susții eliminarea statului din economie și în același timp să îl lași în dormitoarele oamenilor.
- Nu înțeleg ce logică perversă duce la concluzia că drepturile fătului sunt mai importante decât drepturile mamei?.
Iar dacă exagerarea mea grosolană de acum 15 ani s-a adeverit, cred că e timpul pentru o nouă exagerare grosolană pe care o vom verifica în 2028: Luând în calcul suprapopularea planetei, criza economică actuală, dacă aberațiile celor care sunt împotriva avorturilor vor continua să fie acceptate, în curând femeile vor fi obligate să aibă controale ginecologice trimestriale pentru a putea vedea dacă sunt însărcinate. Femeile însărcinate vor fi obligate să urmeze un regim de viață stabilit de Departamentul pentru Drepturile Nou-Născuților iar orice abatere de la acest regim de viață va duce la decăderea din drepturile parentale și preluarea copilului, la naștere, de către stat. Pe toată durata sarcinii familia va trebui să plătească asigurare medicală pentru făt, precum și o serie de taxe și impozite ce vor fi stabilite în funcție de nevoile bugetare locale, de stat și federale.
Pare exagerat? Acum 15 ani mi se părea exagerat să susțin că femeile însărcinate vor fi pedepsite pentru consumul de medicamente dar iată că se întâmplă.